SAP a anunțat încă de acum câțiva ani investiții importante în modernizarea și extinderea funcțională a SAP Business One, sistemul ERP dedicat companiilor mici și mijlocii (SMB). Acest angajament se reflectă în SAP Business One Feature Pack 2608, lansat în august 2026, unul dintre cele mai consistente update-uri de până acum. Principalele noutăți vizează extinderea Web Client, introducerea primelor capabilități generative AI direct în aplicație și noi funcționalități pentru gestiunea financiară, achiziții, inventar și raportare.

Pentru companiile care au investit deja într-un ERP matur, dezvoltarea continuă a platformei înseamnă acces la tehnologii și funcționalități moderne, fără necesitatea schimbării sistemului. Este și un argument important pentru relevanța SAP Business One pe termen lung.

AI: de la promisiune la funcționalitate în ERP

Poate cea mai vizibilă noutate din FP 2608 este introducerea capabilităților generative AI în SAP Business One Web Client. Inteligența artificială începe astfel să devină parte din activitatea curentă a utilizatorilor, dincolo de roboții software despre care am scris anterior pe blogul System Innovation Romania. Una dintre noile funcționalități este Ask AI, care permite utilizatorilor să pună întrebări în limbaj natural despre informațiile din SAP Business One, inclusiv în contextul datelor pe care le consultă deja. Întrebările pot fi salvate ca template-uri pentru reutilizare.

O altă noutate este AI-assisted User-Defined Query creation. În loc să cunoască structura bazei de date și să scrie manual SQL, utilizatorul poate descrie informația dorită în limbaj natural, iar AI îl ajută să genereze interogarea. Beneficiul este concret: datele din ERP devin mai accesibile inclusiv utilizatorilor care cunosc foarte bine business-ul, dar nu au competențe SQL. De exemplu, un manager care dorește să identifice clienții cu facturi restante peste o anumită valoare nu mai trebuie să cunoască tabelele, câmpurile și relațiile din baza de date sau să apeleze obligatoriu la un specialist pentru construirea interogării. Desigur, interogările generate de AI trebuie verificate înainte de a fi utilizate permanent în raportare. Dar direcția este clară: interacțiunea cu datele ERP devine mai apropiată de limbajul natural.

 

 

Vânzări, achiziții, inventar și logistică. Mai multă automatizare, mai puțină muncă repetitivă

În zona operațională, FP 2608 aduce îmbunătățiri care contribuie la reducerea muncii manuale și la o gestionare mai coerentă a proceselor.

Un exemplu este Procurement Confirmation Wizard, care permite generarea documentelor de achiziție pornind de la comenzile de vânzare. Pentru companiile care lucrează în modele de tip back-to-back sau cumpără produse pentru a onora comenzile clienților, funcționalitatea poate elimina o parte din reintroducerea manuală a datelor.

Alte îmbunătățiri vizează:

  • Sales and Purchasing: generarea și gestionarea documentelor de achiziție;
  • Inventory and Warehouse Management: administrarea și evaluarea stocurilor;
  • Material Requirements Planning (MRP): funcționalități suplimentare de planificare;
  • Integrarea proceselor operaționale: corelarea comenzilor, achizițiilor, stocurilor și planificării.

Pentru un distribuitor, beneficiile se pot vedea în gestionarea stocurilor și a achizițiilor. Pentru un producător, îmbunătățirile MRP pot avea un impact mai important. Iar pentru companiile cu volume mari de comenzi și aprovizionări corelate, eliminarea unor pași manuali înseamnă mai puține erori și mai mult control. Este una dintre caracteristicile unui ERP matur: valoarea nu vine întotdeauna dintr-o funcție spectaculoasă, ci și din eliminarea micilor dificultăți operaționale care se repetă de sute sau mii de ori într-un an.

Gestiunea financiară, tot mai accesibilă din Web Client

Extinderea Web Client este una dintre direcțiile centrale ale FP 2608. SAP transferă progresiv în browser funcționalități disponibile anterior în principal prin clientul desktop tradițional.

În zona financiară, îmbunătățirile includ:

  • Internal Reconciliation;
  • Payment Run Processing;
  • Check Management;
  • Procese de Payments și Banking;

Această evoluție înseamnă mai mult decât o interfață modernă. Utilizatorii pot executa tot mai multe procese fără să depindă de instalarea clientului desktop, un avantaj important pentru companiile cu echipe distribuite, utilizatori mobili sau activități desfășurate în mai multe locații. FP 2608 aduce și noutăți în Project Management, inclusiv un workspace dedicat, îmbunătățiri pentru Employee Information și Time Sheets, precum și o nouă aplicație de calendar.

În plus, Process Maps permite navigarea vizuală prin procesele ERP, în locul utilizării exclusive a meniurilor tradiționale. Funcționalitatea poate fi deosebit de utilă utilizatorilor ocazionali, care pot identifica mai ușor etapele și operațiunile pe care trebuie să le parcurgă.

Date mai ușor de analizat și un ERP mai ușor de extins

FP 2608 extinde și funcționalitățile de raportare disponibile în Web Client, prin rapoarte noi precum:

  • G/L Account Report;
  • Purchasing Analysis Report;
  • Inventory Movement Report.

Un avantaj important este posibilitatea de drill-down către documentele sursă. Utilizatorii pot trece de la valorile agregate din raport la tranzacțiile care le-au generat, înțelegând mai bine informațiile prezentate.

În zona Banking și External Reconciliation apar, de asemenea, opțiuni de reconciliere manuală, semi-automată și automată. Pentru companiile cu volume mari de tranzacții, acestea pot reduce timpul alocat verificărilor și reconcilierii. O altă direcție importantă este evoluția mecanismelor de integrare. FP 2608 aduce îmbunătățiri pentru Service Layer, inclusiv în zona de webhooks și integrare bazată pe evenimente. Service Layer permite aplicațiilor externe să comunice cu SAP Business One, susținând conectarea ERP-ului la sisteme e-commerce, CRM, WMS, aplicații de expense management, document management, banking și alte soluții interne. Pentru companiile care utilizează mai multe aplicații de business, aceste mecanisme sunt esențiale. Ele permit construirea unui ecosistem integrat, fără modificări inutile ale nucleului ERP.

Ce ne spune SAP Business One Feature Pack 2608 despre viitorul soluției?

Dincolo de lista de funcționalități, FP 2608 confirmă trei direcții strategice: SAP Business One devine tot mai accesibil prin Web Client, mai inteligent prin integrarea AI și mai deschis către extensii și integrări.

Pentru companiile care folosesc deja SAP Business One, noua versiune este o oportunitate de a reevalua capabilitățile sistemului. Procese care în urmă cu doi-trei ani necesitau clientul desktop, rapoarte care presupuneau intervenția unui consultant sau integrări care necesitau dezvoltări suplimentare pot beneficia acum de funcționalități native și mecanisme mai moderne.

Prin urmare, FP 2608 nu reprezintă doar un update tehnic, ci și o oportunitate de optimizare a proceselor existente. Pentru companiile care și-au construit deja procesele de business în SAP Business One, aceasta este o veste bună: pot beneficia de tehnologii noi fără să schimbe platforma ERP. Iar dacă ritmul actual de dezvoltare se menține, perspectiva unei durate de viață de cel puțin încă un deceniu devine realistă.

Pentru mai multe informații despre SAP Business One FP 2608 și oportunitatea unui upgrade, programați o discuție cu unul dintre consultanții System Innovation Romania.

Distribuie articol